Pentru a rezolva anxietatea de separare, trebuie mai întâi să o înțelegem. Câinii sunt animale de haită. În natură, supraviețuirea lor depinde de apartenența la grup, iar singurătatea echivalează cu vulnerabilitate. Atunci când rămân singuri acasă, mulți câini trăiesc această despărțire nu ca pe o situație normală, ci ca pe un pericol.

Cauzele anxietății sunt variate. Uneori, ele țin de istoria câinelui: puii înțărcați prea devreme sau câinii adoptați care au schimbat mai multe familii dezvoltă o frică profundă de abandon. Alteori, problema apare treptat, din obiceiurile zilnice ale stăpânului: prea multă atenție oferită la plecare sau la întoarcere poate transforma fiecare despărțire într-un eveniment tensionat. Există și câini mai sensibili prin natura lor, care reacționează mai intens la schimbările din mediu.

Semnele timpurii ale anxietății sunt adesea trecute cu vederea. Poate fi vorba de neliniște atunci când îți iei cheile sau îți pui pantofii, de încercări de a te urmări din cameră în cameră, de scâncete scurte când ieși pe ușă. Dacă aceste semnale nu sunt observate și gestionate la timp, ele se pot transforma în comportamente mai serioase: lătrat excesiv, distrugerea obiectelor, urinare în casă sau chiar autovătămare.

Este esențial să înțelegi că toate aceste reacții sunt expresia unei singure emoții: frica. Câinele tău nu „face pe răutăcios” și nu caută răzbunare pentru că l-ai lăsat singur. El reacționează instinctiv, din dorința de a te aduce înapoi sau de a-și calma panica. Odată ce privești problema prin această lentilă, soluțiile nu vor mai însemna pedepse sau reproșuri, ci exerciții prin care îi arăți că despărțirea nu este un pericol și că vei reveni mereu la el.

Recunoașterea acestor semne la timp este ca și cum ai prinde boala la început. Cu intervenții blânde și consecvente, anxietatea poate fi diminuată înainte să devină un cerc vicios greu de controlat.